About Text

După cum i-a fost dezvăluit
lui Marshall Vian Summers
pe 21 septembrie, 1993
în Boulder, Colorado

Despre acest text


Ceea ce citiți în acest text este transcrierea vocii originale a Mulțimii Angelice așa cum a vorbit prin Mesagerul Marshall Vian Summers.

Aici, comunicarea originală a lui Dumnezeu, care există dincolo de cuvinte, este tradusă în limba și înțelegerea umană de către Mulțimea Angelică care veghează asupra lumii. Apoi, Mulțimea transmite Mesajul lui Dumnezeu prin Mesager, după care este transcris și pus la dispoziție ție și tuturor oamenilor.

In acest proces remarcabil, Vocea Revelației vorbește din nou. Cuvântul și Sunetul se află pe pământ. Fie să primești acest dar al Revelației și fie să te deschizi la primirea Mesajului său unic pentru tine și pentru viața ta.



Notă cititorului:
Această traducere i-a fost furnizată organizației The Society de către studenții Noului Mesaj, care s-au oferit în mod voluntar să traducă textul original din engleză. Noi punem la dispoziție această traducere în forma ei timpurie ca oamenii să aibă șansa de a experimenta o parte din Noul Mesaj în propria limbă.

SCOPUL ESTE UN LUCRU PE CARE ÎL VEI ÎNȚELEGE pe măsură ce urci pe muntele vieții. Pe măsură ce dobândești o perspectivă mai mare, vei înțelege mai mult din călătoria în sine, privind în spate și fiind din ce în ce mai capabil să anticipezi ce este în față. Scopul este realizat făcând călătoria, nu prin stabilirea unei explicații favorabile sau fascinante pentru sine însuși. Scopul nu este o justificare. Nu compensează pentru nimic. Scopul este un lucru ce te așteaptă să-l descoperi. Îl poți descoperi numai făcând călătoria, urmând calea, învățând pe măsură ce mergi și dobândind o perspectivă mai mare și o înțelegere mai mare pe care individul le obține pe măsură ce acesta se maturizează în Calea Cunoașterii.

Așa cum noi am mai spus înainte, ai venit de undeva și te vei întoarce în acel loc. Ai venit purtând daruri pentru lume. Scopul tău mai înalt este încorporat în această idee. Datorită originii tale și al destinului tău, ai ceva mai mare de oferit lumii, ceva ce lumea nu îți poate oferi. Darul tău este ascuns înăuntrul tău ca o încărcătură secretă, dar nu poți dobândi accesul la aceasta până când nu ai avansat. Apoi va începe să apară, încet și crescând, în întregime pe cont propriu.

Cei nerăbdători, cei ambițioși, cei zeloși și cei fanatici nu pot călători pe această cale, căci ei nu pot rămâne într-o călătorie mai mare. Ei nu pot fi fără definiții sau explicații pentru că sunt prea instabili să facă acest lucru.

Chemarea ta în viață este foarte specifică. Implică angajarea cu anumite persoane pentru motive specifice la anumite răscruci ale vieții tale. Scopul mai înalt pe care îl împărtășești cu toată lumea este să păstrezi Cunoașterea în viață în lume și să aduci ceva din Casa ta Străveche în lume. Aceasta este o definiție cu care poți să rămâi pentru că nu te va limita și nu te va înșela, dar să nu mergi mai departe în definițiile tale. Permite manifestarea scopului tău să aibă loc natural, așa cum va avea loc dacă urmezi Calea Cunoașterii. Scopul tău acum este să te pregătești să dobândești o înțelegere mai mare a lumii, a evoluției lumii și a destinului lumii. În cadrul acestui context mai larg vei dobândi un nou punct de vedere pentru a înțelege rolul tău în lume și motivul tău de a veni aici.

Viața ta trebuie să fie împlinită. Trebuie să fie justificată. Lumea este un loc dificil în care să vii. Nu este un loc de vacanță. Nu este un loc în care ești trimis pentru pedeapsă. Nu este un loc în care ești trimis pentru plăcere. Este un loc care are nevoie de darurile tale din Casa ta Străveche, și pentru acest motiv ai venit. Darurile tale sunt foarte specifice, și ele pot fi date fără a face un mare spectacol. Exceptând cazurile rare, tu nu vei primi aplauze, glorie sau faimă pentru oferirea darului tău. Acest lucru este potrivit. Dacă ai putea să dobândești o înțelegere mai mare a lumii și a ceea ce este lumea într-adevăr, să înțelegi care este nevoia lumii și care este situația dificilă a lumii, ai vedea ce avantaj mare este acest lucru. Ai înțelege de ce Înțelepții rămân ascunși și de ce trebuie să învețe să facă acest lucru chiar și pentru a deveni înțelepți.

Creatorul lucrează în toate locurile și în toate dimensiunile, revendicându-i pe cei separați prin Cunoaștere. Lucrarea lui Dumnezeu merge înainte în spatele scenelor deși este activă și total evidentă dacă o poți percepe. Nu face spectacol din ea însăși, și, așadar, primește un minim de rezistență și contaminare din partea lumilor și culturilor pe care le servește.

Cunoașterea este așa. Lucrează în spatele scenelor. Nu are nevoie de recunoaștere. Nu are nevoie de glorificare. Nu are nevoie de tine să îngenunchezi în fața ei ca un sclav. Totuși, într-adevăr te cheamă să răspunzi și să-ți deschizi mintea și inima către ea astfel încât să te poți reuni cu aspectul tău mai mare care te leagă de întreaga viață de pretutindeni. Ca un părinte care cheamă un copil capricios înapoi în familie, te cheamă înapoi. Te cheamă acasă, și pe măsură ce progresezi către ea, oricât de inconștient, te protejează și te îndrumă. Deși mare parte din darurile sale trec neobservate și neglijate, prezența sa și binefacerea sa sunt totuși presărate asupra ta.

Să găsești această Grație dinăuntrul tău reprezintă parte din pregătirea ta. Scopul tău acum este să te pregătești. Nu este să dai definiții minunate pentru viața ta. Nu este să-ți justifici erorile. Nu este să faci totul să se simtă bine sau să arate bine. Fără pregătire, scopul tău nu va fi realizat. Există multe forme de pregătire. Toate provin de dincolo de tine. Dacă-ți faci propria cale, îți vei pierde calea. Dacă alegi numai ce-ți place și desconsideri restul, atunci vei rămâne unde ești, pierdut în propria ta minte, ascuns de viață și izolat de mișcarea mai mare a vieții pe care, în realitate, ești aici să o servești și să participi în ea.

Scopul tău nu este să scapi de lume. Scopul tău nu este să fugi acasă la Creatorul tău. Scopul tău este să oferi ce ai venit să oferi, să te reunești cu aceia cu care ești destinat să te reunești și să contribui tot ceea ce ai adus cu tine – acea încărcătură secretă pe care o porți chiar și în acest moment. Scopul tău începe cu pregătirea. Asta te duce către realizare și contribuție. Timp în care tu oferi. Aceste stadii mărețe reprezintă punctele de răscruce în dezvoltarea ta. Să nu crezi că deja te-ai pregătit, căci pregătirea este cu mult mai mare decât realizezi. Și pregătirea continuă.

Ești aici în lume cu motive foarte specifice. Ele nu sunt motivele tale personale. Ești aici să contribui și să participi într-o ordine mai mare a realității care există în cadrul lumii și dincolo de lume și chiar dincolo de manifestarea fizică a vieții. Cum poți tu determina ce este acest lucru? Dacă ai fi avut acces la o înțelegere a tuturor lucrurilor, apoi poate ți-ai putea vedea și defini propriul rol în acest cadru. Totuși, nu poți face acest lucru, așa că nu încerca pentru că te vei înșela pe tine în cel mai rău fel.

Scopul tău acum este să te pregătești. Dacă trebuie să înveți Cunoaștere și Înțelepciune din Mai Marea Comunitate, atunci trebuie să te pregătești în Calea Cunoașterii din Mai Marea Comunitate. Nu poți inventa asta pentru tine însuți. Și dacă primești planul de studii, nu-l modifica; nu-l edita ; nu selecta ce vrei și să desconsideri restul, sau tu nu te vei mișca dincolo de unde ești. Este nevoie de o înțelegere diferită și de o mișcare diferită în viață să te poarte într-o conștiență mai mare. Cu conștiență mai mare vine o abilitate mai mare. Acestea toate vin de la Cunoaștere. Aici ți se cere să urmezi, să răspunzi și să înveți marile lecții în discernământ, discreție, comunicare și afinitate. Aceste lecții sunt inerente în pregătirea în sine. De la primul pas până la ultimul, vei învăța aceste lucruri, și viața va fi laboratorul tău.

Realizează că această pregătire nu este doar pentru tine. Este ca să-ți permită să-ți contribui darurile astfel încât să poți încheia serviciul tău în lume și să te întorci la Familia ta Spirituală. Aici tu te întorci cu darurile tale oferite, cu toate lucrurile contribuite, fără nimic lăsat nefăcut aici. Acest lucru reprezintă îndeplinire reală. Cât de puțini în lume pot identifica acest lucru și să-l revendice pentru ei înșiși. Să-ți înțelegi cu adevărat scopul, trebuie să ai o înțelegere despre ce este Dumnezeu, ce este lumea, ce este forța vitală și ce este Cunoașterea.

La începutul pregătirii este un proces de desfacere. Atâtea în care crezi, atâtea pe care le admiri, atâtea pe care nu le poți tolera, atâtea pe care le displaci trebuie să fie îndepărtate astfel încât să poți avea oportunitatea să ai o experiență nouă și directă. Acesta nu este un proces de adăugare la gândirea ta și la concluziile tale anterioare. Așadar, nu veni căutând validare. În schimb, vino căutând educație. Educația prin însăși natura sa este proiectată să te ducă pe noi teritorii, să te ducă dincolo de granițele și de presupunerile tale anterioare și să te expună la idei și experiențe noi.Aceasta este însăși esența educației, și asta este la ceea ce ne referim când spunem că mai întâi trebuie să te pregătești.

Fără pregătire, nu vei realiza nimic. Acest lucru este evident în multe alte zone în existența ta lumească, și este la fel de adevărat și în această zonă. Mulți oameni caută, sau pretind că ei caută, Înțelepciune mai mare, înțelegere mai mare și relații mai mari, dar puțini se vor pregăti. Ceva din tine trebuie să te motiveze să te pregătești și trebuie să te miște să te pregătești dincolo de îngrijorările tale și de anxietățile tale și dincolo de preferințele tale, de îndoielile tale și de temerile tale. Ai încredere în asta. Asta vine de la Cunoaștere. Cunoașterea te va aduce la Cunoaștere. Scopurile tale, ambițiile tale, aspirațiile tale, fanteziile tale și visurile tale nu pot decât să stea în calea acestei mari întoarceri acasă.

Pe măsură ce ajungi să realizezi că scopul tău nu este doar pentru tine, atunci vei realiza că nu trebuie să îți permiți ție să devii posedat de sine sau absorbit de sine. Într-adevăr, marea eliberare este o eliberare de această absorbire de sine care te întoarce la viață cu o minte deschisă și cu toate facultățile tale activate în totalitate. Aceia care sunt posedați de sine nu pot vedea dincolo de propriile lor stări mentale, sentimente, gânduri, emoții, atitudini schimbătoare, convingeri fixe și așa mai departe. Ce pot ei aduce în lume dacă nu propria lor confuzie și propria lor izolare? Prima ta libertate este libertate față de propria ta minte. Acest lucru este libertate față de trecutul tău, ceea ce reprezintă mintea ta în acest moment. Aceasta este mintea ta personală; nu este Mintea Mai Mare a Cunoașterii. Aceasta este mintea pe care lumea a condiționat-o. Aceasta este mintea pe care trebuie s-o utilizezi acum într-un mod nou.

Cunoașterea îți oferă ție refugiu față de închisoarea propriilor tale gânduri și atitudini și față de granițele propriilor tale emoții și convingeri. Face acest lucru fără să-ți distrugă mintea; face acest lucru fără să te rănească în vreun fel. Îți oferă o nouă experiență, o experiență în timpul prezent fără asocieri trecute. Să ai această experiență este parte din pregătirea ta. Aici trebuie să fii dispus să mergi dincolo de ideile tale. Aici trebuie să fii dispus să fii fără concluzii și fără idei fixe despre ce este lumea, despre ce ești tu și despre ce este adevărul.

Pentru mulți acest lucru este foarte dificil. Ai putea să te simți total nesigur când intri în aceste stări de necunoaștere, dar în realitate asta înseamnă să ajungi la claritate înăuntrul tău. Asta înseamnă să fii fără rezoluții dar cu o minte deschisă și curioasă. Aceasta nu este o abordare pasivă. Este foarte activă pentru că aici tu trebuie să fii foarte atent, foarte concentrat și gata să acțiune.

Deseori, când oamenii vorbesc despre scop, ei vorbesc despre rezultatul din final în loc de procesul de a ajunge la acel rezultat. Acest lucru, bineînțeles, este total lipsit de importanță și nu are nicio valoare de durată. Oamenii pretind ceea ce cred că ei sunt acum sau vor deveni, și consideră acest lucru o definiție și o declarație a scopului lor.

Nu te înșela pe tine cu aceste fantezii. Cei care vor reuși sunt cei care se concentrează pe pregătirea lor și îi permit cursului vieții lor să se desfășoare fără să îi determine rezultatul și fără să determine cum va arăta, cum va fi și așa mai departe. Aici tu trebuie să dezvolți o credință mare și crescândă în tine însuți, în binefacerea acelor oameni care te asistă, în Cei Nevăzuți care te îndrumă și te ajută și în puterea și prezența Cunoașterii dinăuntrul tău. Fără această încredere, nu poți începe, și nu vei fi capabil să continui. Totuși, pentru că acestea sunt realități vii pentru tine, poți continua și trebuie să continui. Dar trebuie să-ți lași în urmă nevoia de auto-afirmare și validare de sine.

Tu pătrunzi în noi teritorii. Nu știi ce înseamnă. Nu știi cum va arăta. Nu știi ce se va întâmpla în continuare. Asta înseamnă a fi deschis către viață. Asta înseamnă a fi prezent către viață. Asta înseamnă a fi fără presupuneri. Aici mintea poate într-adevăr să se integreze pe sine în timpul prezent și să scape de închisoarea asocierilor ei trecute.

Noi îți oferim mare încurajare să începi pregătirea în Calea Cunoașterii. Pentru a învăța Cunoaștere și Înțelepciune din Mai Marea Comunitate, îți oferim mare încurajare să începi Calea Cunoașterii din Mai Marea Comunitate, ce reprezintă o pregătire specifică pentru aceia al căror scop se află în înțelegerea contextului mai înalt al vieții și a mișcării mai mari a lumii. Tu vei ști dacă acest lucru este pentru tine. Cunoașterea îți va iniția pregătirea și îți va reafirma pregătirea în perioade de îndoială și în perioade de încredere falsă când crezi că ai realizat ceva.

Scopul este un proces; nu este o definiție. Nu este o validare. Nu este o formă de confort de sine. Este ceva ce te așteaptă. Este o mare călătorie. Este o ușă ce este deschisă pentru tine acum, o ușă prin care poți să treci. Este o călătorie în care tu nu te conduci singur, dar în schimb devii o parte din mai marea educație care există în întregul univers. Creatorul este la lucru peste tot, revendicându-i pe cei separați prin Cunoaștere. Acesta este scopul Creatorului. Scopultău este să oferi ce ești proiectat să oferi, conform naturii tale și abilităților tale adevărate. În acest sens, viața ta devine împlinită pentru că tot ce ai făcut poate acum să servească un scop mai mare.

Această călătorie necesită o onestitate de sine fenomenală. Acest lucru așteaptă să fie învățat. Nu este ceva ce posezi în acest moment. Umilitate, onestitate, deschidere, discernământ, restrângere, discreție, toleranță și compasiune – acestea sunt calități ce rezultă din pregătirea și avansarea în Calea Cunoașterii. Aceste lucruri sunt ceea ce oferă inspirație și abilitate adevărată în viață.

Asta înseamnă scop. Scopul înseamnă a intra pe ușa care pornește o călătorie mai mare în viață și a rămâne în acea călătorie în perioade de fericire și în perioade de suferință. Asta înseamnă scop. Lasă de-o parte toate definițiile magnifice și toate imaginile spirituale glorioase. Acesta este material de fantezie pentru persoane care nu pot face drumul, care nu pot călători sus pe munte, care vor rămâne jos vorbind despre înălțimile lui și despre splendoarea sa, dar care în mod real nu au niciun mod de a-i cunoaște realitatea.

Scopul tău este același ca al tuturor celorlalți. Totuși, chemarea ta este specifică. Este un set specific de sarcini cu persoane specifice în relații specifice cu anumite scopuri. Acest lucru este o chemare. Însă, ca o chemare să fie autentică, să fie reală și chiar să dea roade în viață, trebuie să fie în mod fundamental bazată în cadrul mai marelui scop pe care îl împărtășești cu toată lumea.

Cum știi că ești angajat în pregătire adevărată? Pentru că te oferi pe tine către ceva ce nu poți controla și nu poți înțelege, dar pe care îl descoperi ca fiind benefic tot mai mult pe măsură ce continui. Acest lucru e foarte concret, căci mare parte din pregătirea ta este foarte concretă. Nu înseamnă să rătăcești din loc în loc orbește, speculând și având idei mari. În schimb, înseamnă implicarea într-un proces de dezvoltare care a fost furnizat pentru tine de Creatorul tău și de Familia ta Spirituală pentru a te iniția în această viață în chemarea și scopul mai mare pentru care ai venit. Numai prin această descoperire va fi viața ta justificată și realizată în întregime. Aici tu vei intra într-o sferă mai mare de relație și înțelegere care te va face o persoană de-o valoare incredibilă în lume.

Lumea este un loc flămând și singuratic. Este plină de fantezie și prostie. Suferința sa este profundă. Confuzia sa este adâncă. Violența sa este dezgustătoare. Posibilitățile sale sunt mari. Cine poate vedea aceste lucruri în afară de cei ce realizează că ei au venit de dincolo de lume să ofere ceva? Ei realizeză acest lucru pentru că este ceva ce pot simți. Nu este o emoție; este ceva ce ei simt. Simt că au venit aici cu un motiv. Este ceva ce ei încă nu pot defini, dar nici nu pot să facă sentimentul să plece. Ceva mai mare îi cheamă. Asta înseamnă scop. Într-un final, dacă ei răspund la acest lucru, își vor începe pregătirea. Asta înseamnă scop. Dacă rămân cu pregătirea lor și avansează în cadrul ei, fără să încerce să o altereze sau să o schimbe, ei vor începe să dobândească o percepție mai profundă și o înțelegere mai mare.

Asta înseamnă scop. Dacă ei continuă și nu cad pradă percepției greșite cum că ar fi avansați, atunci Cunoașterea va germina ușor înăuntrul lor, și percepția și înțelegerea lor despre lucruri se va schimba. Conștiența lor privind misterul vieții va crește din ce în ce mai profundă, și abilitatea lor în viață – în relațiile lor, în cariera lor, în toate activitățile lor – se va adânci. Asta înseamnă scop. La un moment dat, ei se vor oferi către ceva ce implică alte persoane în serviciu față de lume într-o capacitate sau într-alta conform naturii lor și a structurii lor. Va fi natural pentru ei să se ofere în acest fel, așa cum ar fi nenatural pentru ei să refuze acest lucru. Asta înseamnă scop.

Pe măsură ce noi descriem acest proces de pregătire într-un mod foarte general, să nu crezi că ești aproape de final. Să nu pretinzi că ești undeva în proces, căci cum îți poți da seama? Nu te poți scoate din viață și să-ți examinezi viața. Nu ai acea perspectivă încă. Acceptă că este mare călătoria. Este fantastică. Este dificilă din când în când. Dar în toate felurile te rafinează. Curăță ceea ce este neesențial în tine și dezvăluie ceea ce este permanent și plin de înțeles. Scopul tău real și chemarea ta reală devin evidente când tot ceea ce le ascunde și le ține secrete s-a diminuat, și ce rămâne este ceea ce e real, și acela devine binevenit și îmbrățișat.

Marele tău impediment aici este frica ta de real și setea ta de fantezie. Realitatea nu este dură; este izbăvitoare. Nu este crudă; este revitalizantă. Nu este strivitoare; este restauratoare. Aceasta este o realitate de-o natură mai mare decât ceea ce percep ochii tăi și ceea ce ating mâinile tale. Este o realitate care te va lega nu numai cu viața din lume dar, de asemenea, cu viața din Mai Marea Comunitate. Te va pregăti pentru întâlnirile tale cu cei din Mai Marea Comunitate. Pentru tine și pentru copiii tăi aceste întâlniri vor crește în posibilitate și magnitudine. Cât de puțini vor fi pregătiți, dar aceștia puțini trebuie să fie pregătiți, căci acesta este scopul lor.

Tu nu ai nevoie să simți o afinitate cu Mai Marea Comunitate sau nici măcar să crezi în ea să ajungi la înțelegerea că scopul tău este înrudit cu ea. Scopul tuturor este înrudit cu ea, direct sau indirect, pentru că aceasta este lumea pe care ai venit s-o servești. Acesta este timpul în care tu ești aici, și aceasta este condiția lumii și evoluția lumii în aceste timpuri. Deși chemarea ta specifică ar putea să pară ca are puțin de-a face cu Mai Marea Comunitate, tu servești lumea în emergența sa în Mai Marea Comunitate. Dezvolți bunătatea, Înțelepciunea și realitatea Cunoașterii în lume prin propria ta demonstrație. Acesta este scopul tău.

Vino, atunci, fără definiție. Vino, atunci, fără nevoia de auto-validare. Vino la ușa deschisă către Cunoaștere. Te așteaptă acum.